El simtea o veche durere redesteptata, aproape de inima. Cand Nora il intreba daca mai vrea sa plece, nu stiu ca sa-i raspunda. Ar fi putut ramane, ar fi putut pleca, toate erau pentru el la fel. "Asadar, trebuie sa luam totul de la inceput" isi spunea Nora. Avea in fata ei acelasi om descurajat, cu aceeasi privire cetoasa, cu aceeasi ridicare indiferenta din umeri. "Daca cel putin mi'ar spune ce s'a intamplat.Daca cel putin as putea intelege" Il simtea pierdut, fugit de langa ea. Inca o data fugit de langa ea. Si nu mai gasea in ea destula putere ca sa'l opreasca. "E timpul sa renunti Nora, omul asta nu se mai intoarce." Se gandea sa'i spuna: "E destul, Paul. E destul si e inutil.Vrei sa pleci?Pleaca. Am obosit.Afla ca mi se poate si mie intampla un asemenea lucru" sa obosesc." Pe urma se gandi, nu stia de ce la tot ce a fost. O Nora cuminte, rabdatoare incerca sa prinda din nou curaj. Isi promitea sa astepte, sa reziste, sa nu cedeze inca. Umblau de aproape doua ore, fara sa fi schimbat in tot acest timp un singur cuvant. "Nu'ti fie frica Paul, n'am sa intreb nimic : esti liber sa'ti pastrezi secretele tale."ar fi vrut Nora sa'i spuna, dar se temea ca dupa primul cuvant rostit, tacerea va deveni intre ei si mai grea. Mergea intr-adins inainte, ca sa nu;i dea impresia ca'l pandeste. De cateva ori il auziseoprindu'se pe loc,dar ea continua sa mearga mai departe, desi simtea ca in oprirea lui e o ezitare, un gand de a fugi.Nu-l mai auzea venind in urma ei si totusi nu indraznea sa se uite in spate. "Poate ca de data asta chiar a plecat".Isi spunea ca mai e timp sa'l strige, ca mai e timp sa'l intoarca. Isi spunea ca lasa in urma ei un om ranit, un om cazut, un om care are nevoie de ajutorul ei chiar daca nu'l cere, chiar daca nu'l vrea. Totusi continua sa mearga, privind mereu inainte, ca si cum i'ar fi fost indiferent daca el mai vine sau nu.
"Te porti ca o femeie jignita. Incepi sa'l iubesti daca incepi sa ai orgoliu."
....................
"Daca vine sa vina singur.E randu lui sa aleaga".
El venea fara alegere. Venea din oboseala, din indiferenta. Venea pentru ca apucase sa vina.
.....................
-Esti o fata viteaza, Nora. Iti multumesc.
-Pentru ce?
-Pentru curajul tau. Daca as putea sa iubesc, te'as iubi.
-Eu nu iti cer asta, Paul. Iti cer sa fii mai putin nefericit. Mi-e de ajuns.
-Cred ca iti pierzi vremea cu mine.
-Totusi, ieri cand am plecat de aici erai un om vindecat.
-Credeam ca sunt.Dar e de ajuns sa'mi iasa in cale o umbra, pentru ca totul sa cada la pamant.

-Sunt oare amintiri asa de greu de uitat?

-Nici macar nu stiu daca sunt amintiri. E o groaznica oboseala. E o sila imensa. E un dezgust adanc.